
Ardei umpluți cu feta în ulei de măsline – episodul 36 din seria Gătesc ca un Grec toată vara. Nu toate rețetele bune din Grecia ajung și în meniurile pentru turiști. Ardeii umpluți cu feta sunt cea mai bună dovadă — ardei mici dulci sau iuți, umpluți cu cremă de feta și păstrați în ulei de măsline extravirgin cu oregano și oțet balsamic.
După câteva zile la frigider, oregano, oțetul balsamic și uleiul de măsline le dau și mai mult gust. Îi poți pregăti din timp și sunt foarte buni cu pâine proaspătă sau prăjită.
Ingrediente pentru ardei umpluți cu feta
- 10-15 ardei mici, dulci sau iuți
- 150-200 g brânză feta
- ½ linguriță oregano uscat (sau după gust)
- 1 linguriță oțet balsamic (sau după gust)
- ulei de măsline extravirgin cât să acopere ardeii umpluți
- sare (pentru opărit)
Cum se fac ardeii umpluți cu feta
- Cureți ardeii de semințe, îi opărești timp de 1-2 minute în apă cu sare, îi scoți și îi lași să se răcească și să se scurgă foarte bine.
- Mixezi brânza feta în blender până obții o cremă fină. O transferi într-o pungă căreia îi tai un colț și umpli ardeii.
- Așezi ardeii umpluți cu feta într-un borcan, presari oregano, adaugi puțin oțet balsamic, apoi torni ulei de măsline extravirgin până când ardeii sunt acoperiți.
- Închizi borcanul și îl păstrezi la frigider. După 2-3 zile, când toate aromele s-au combinat, ardeii sunt absolut minunați!
Ingrediente și posibile înlocuiri
Ardeii
Poți folosi ardei mici dulci, iuți sau un amestec din ambele. Este important să îi cureți bine de semințe și să îi lași să se scurgă după opărire — dacă rămâne prea mult lichid, uleiul din borcan se va tulbura.
Feta
Feta este ideală pentru ardeii umpluți cu feta pentru că se transformă ușor într-o cremă și are suficient gust fără să mai adaugi multe ingrediente. Dacă nu găsești feta, poți folosi și o telemea cremoasă — alege una care nu este prea sărată.
Uleiul de măsline
Ai nevoie de suficient ulei cât să acopere ardeii din borcan. Deoarece este o cantitate destul de mare și face parte din gustul final, alege un ulei de măsline extravirgin de bună calitate.
Oțetul balsamic
Este suficientă o cantitate mică. Începe cu aproximativ o linguriță și adaptează după gust — adaugă un contrast dulce-acrișor care completează perfect feta și ardeii.
Cum se mănâncă ardeii umpluți cu feta
Îi scoți din frigider puțin înainte să îi pui pe masă — uleiul de măsline se poate solidifica parțial la temperaturi scăzute, dar revine la consistența normală după ce stă puțin la temperatura camerei. Sunt foarte buni cu pâine proaspătă sau prăjită, alături de feta marinată cu măsline sau dip grecesc cu ulei de măsline. Ca orice aperitiv grecesc bun, se împart cu toți cei de la masă!
Cum se păstrează ardeii umpluți cu feta
Ardeii umpluți cu feta se păstrează la frigider, în borcan bine închis, aproximativ 2-3 săptămâni. Ardeii trebuie să rămână acoperiți de ulei în permanență. Folosește întotdeauna o furculiță sau o lingură curată când îi scoți din borcan.
Tips și Tricks pentru ardeii umpluți cu feta perfecți
- Lasă ardeii să se scurgă foarte bine înainte să îi umpli.
- O pungă alimentară căreia îi tai un colț este cea mai simplă metodă de umplere.
- Dacă feta este prea tare, mixeaz-o puțin mai mult pentru o consistență cremoasă.
- Nu te grăbi să îi mănânci imediat — după 2-3 zile sunt mult mai aromați.
- Păstrează ardeii umpluți cu feta acoperiți de ulei cât timp stau în frigider.
Întrebări frecvente despre ardeii umpluți cu feta
Pot folosi ardei iuți la ardeii umpluți cu feta?
Da. Poți face rețeta cu ardei dulci, iuți sau cu ambele variante — cantitatea de picant o controlezi prin soiul de ardei ales.
Pot folosi telemea în loc de feta?
Da, dar alege o telemea care se poate transforma ușor într-o cremă și care nu este exagerat de sărată.
De ce trebuie opăriți ardeii?
Opărirea îi înmoaie puțin și îi face mai ușor de umplut, fără să îi gătească prea mult.
Cât trebuie să stea ardeii umpluți cu feta înainte de servire?
Îi poți mânca și mai repede, dar după 2-3 zile la frigider aromele au timp să se combine și sunt cu totul altfel.
Cât timp se păstrează?
Aproximativ 2-3 săptămâni la frigider, în borcan bine închis și acoperiți cu ulei de măsline.
Vezi rețeta pe YouTube
Rețete similare de pe blog
- Episodul 1: Ardei umpluți cu feta la cuptor
- Episodul 17: Feta marinată cu măsline
- Toate rețetele din seria Gătesc ca un Grec toată vara
Poftă bună! Dacă ai încercat ardeii umpluți cu feta în ulei de măsline, lasă un rating ⭐ mai jos!
Ardei umpluți cu feta în ulei de măsline
Ingredients
- 10-15 ardei mici dulci sau iuți
- 150-200 g brânză feta
- ½ linguriță oregano uscat
- 1 linguriță oțet balsamic sau după gust
- ulei de măsline extravirgin cât să acopere ardeii umpluți
- sare pentru opărit
Instructions
- Cureți ardeii de semințe, îi opărești 1-2 minute în apă cu sare, îi scoți și îi lași să se răcească și să se scurgă foarte bine.
- Mixezi brânza feta în blender până obții o cremă fină. O transferi într-o pungă căreia îi tai un colț și umpli ardeii.
- Așezi ardeii umpluți într-un borcan, presari oregano, adaugi oțetul balsamic, apoi torni ulei de măsline extravirgin până când ardeii sunt acoperiți.
- Închizi borcanul și îl păstrezi la frigider. După 2-3 zile, când toate aromele s-au combinat, ardeii umpluți cu feta sunt absolut minunați!
