Dakos este o gustare grecească foarte simplă și gustoasă care își are originea în insula Creta. Este răcoroasă și perfectă pentru o zi de vară. Roșiile trebuie să fie proaspete coapte și zemoase, iar uleiul de măsline să fie de bună calitate. Dacă e vară, e fain ca roșiile și brânză să fie reci, de la frigider.
Pâinea pentru dakos se numește paximathia. Este de fapt o pâine coaptă de două ori. Feliile de pâine (de obicei pâine mai veche sau mai uscată) se coc la cuptor până când se usucă complet.
În Creta, brânza mizithra care se folosește la prepararea acestui dakos este foarte asemănătoare cu ricotta. Dar de multe ori se folosește feta. Ca să obțin ceva asemănător din ingredientele pe care le-am avut în frigider, am amestecat feta cu ricotta.
Oregano este și el foarte important. Încercați să folosiți oregano grecesc sau Italian, de bună calitate. Nu are legătură cu cel românesc.
Știu că mulți dintre voi mî întrebați mereu de unde se poate cumpăra ulei de măsline de bună calitate din România. Vă recomand Zaliari. E de departe cel mai bun ulei de măsline pe care l-am folosit în ultimii ani, iar prețul este unul corect.
Rețeta de dakos de aici este cea mai simplă dintre toate, dar se mai pot adăuga măsline, capere sau ardei. În unele rețete am văzut că se poate adăuga ceapă roșie sau ceapă verde.
Dakos- rețeta video
Ingrediente:
- Pâine uscată
- 2-3 roșii
- 100 g brânză feta
- 100 g brânză ricotta
- oregano
- ulei de măsline extravirgin
- sare, piper
Cum se prepară Dakos:
- Pentru o porție mare (pentru 2 persoane), vom avea nevoi de două roșii mari sau 3 mai mici. Eu ama vut 3 mai mici.
- Una din roșii am dat- o pe răzătoare. Este important să obșinem cât mai mult suc de roșie.
- Celelate roșii le-am tăiat cubulețe, apoi le-am amestecat cu roșia dată pe răzătoare.
- Am condimentat roșiile cu sare și piper.
- Am amestecat brânza feta cu ricotta și am obținut o cremă gustoasă. Se poate folosi doar brânză feta.
- Am înmuiat foarte puțin pâinea în apă rece, apoi a,m așezat-o pe o farfurie. Am pus deasupra totă cantitate de roșii și o lingură bare de cremă de brânză
- Am presărat oregano și am stropit cu ulei de măsline extravirgin din belșug.
Dacă menânci dakos imediat, vei avea o parte din pâine încă crocantă, iar o parte va fi deja moale și plină de suc de roșii delicios. Contrastul de texturi șia rome este extraordinar! Trebuie să încercați neapărat!
Poate încerci și Salata Grecească- rețeta originala