Cred că acești cartofi natur sunt cea mai clasică (dacă cuvântul „clasic“ ar avea grade de comparație) rețetă de garnitură din toate timpurile. Atât de banală încât nu mi s-a părut esențial s-o pun pe blog până acum. Astăzi am zis, de ce nu? Doar e o mâncare la fel ca toate celelalte. Cartofii natur se servesc ca și garnitura, la mâncăruri cu carne. De asemenea, este o mâncare care poate fi servitî în post sau în diverse diete, ca și fel principal
Rețeta video de cartofi natur o aveți mai jos sau o puteți viziona și aici. Sunt foarte ușor de gătit, dar este important să îi preparați chiar înainte de a servi masa, pentru că sunt foarte buni proaspeți și fierbinți. Aveți nevoie de cartofi și pătrunjel proaspăt. Indicați sunt cartofii albi, iar cartofii noi sunt perfecți.
Timpul de fierbere poate diferi de soiul cartofilor, de aceea cel mai bine este să verificați 2-3 bucățele înainte de a-i lua de pe foc. dacă fuculița trece ușor prin cartof, dintr-o parte în alta, înseamnă că sunt fierți bine. Atenție să nu îi fierbeți nici în exces pentru că vor sfărâma!
Cartofii se curata si se spala foarte bine, apoi se taie cubulete cu latura de aprox 2 cm. Nu-i musai să-i măsurați, puteți să-i tăiți cât vă place de mari. Se pun la fiert, în apa cu sare cât să îi acopere și să-i depășească cu vreo 3 cm. (cam mule măsurători, pentru niște bieți cartofi natur, în rețeta asta!!!! 😛 . Se fierb aproximativ 15 minute, în funcție de soiul cartofilor.
Eu prefer să folosesc, pentru cartofi natur, cartofii albi. Nu trebuie fierți foarte tare, ca sa se sfărâme, ci doar atât cât să fie moi. Cel mai bine este să îi verificați cu o furculiță. Apoi se strecoară de apă. Se asezonează cu sare și piper. Se stropesc cu ulei de masline (sau orice alt fel de ulei va place) sau se adaugă niște cubulețe de unt. În final, deasupra, se presară pătrunjel tocat foarte mărunt.
Iată și rețeta de cartofi natur, detaliată mai jos:
Pofta bună!
Dacă v-a plăcut rețeta de cartofi natur, poate încercați și acestp rețetă de orez prăjit în stil chinezesc, iar adcă vă plac rețetele video, vă invit să vă abonați la canalul nostru de YouTube, unde postăm mereu altele noi.
E o retzeta foarte simpla , ai dreptate si totusi so yummi : am incercat-o in toate felurile: garnitura, regim si doar asa ca atare. Am mai incercat-o si cu ulei de masline in loc de unt: yummi din nou depinde de dispozitie si preferintze!!!
ps
imi place la nebunie vasul in care ai fiert cartofii !!!
Felicia
Ce obiectiv folositi, daca nu e secret:)?
Felicia, multumesc. Vasul il folosesc in mare parte numai la cartofi fierti. Cateodata si la sosuri. Si mie imi place mult. L-am luat de frumusete, dintr-un magazin de antichitati! :)))
Povestigustoase, pentru ca m-au intrebat foarte multi, astazi am scris un artoicol special pentru asta : http://bucatarmaniac.blogspot.com/2011/01/ce-camera-foto-folosesc.html
Merci!
Povestigustoase, cu placere. daca mai ai intrebari in legatura cu subiectul, despre care nu am scris, te rog sa le pui acolo.
eu ii fierb,cum se spune in suc propriu,adica intr-o oala de fonta pun putin ulei sau unt si ii acopar cu un capac lasandu-i la foc mic.Iasa mult mai buni asa in loc sa ii fierb
mie imi place sa ii firb in apa cu putin unt sau margarina sunt mult mai gustosi dar merci pentru reteta
mie imi place sa ii fierb in apa in care am pus putin unt innainte.merci pentru reteta chiar mi-a fost de ajutor
Foarte gustos deși atât de simplu!!
Eu ii fierb alaturi de o ceapa mica taiata in patru sau daca vreti un gust si mai fin,ii puteti fierbe in lapte. Sunt deliciosi!
gustoasa reteta,cu cm. cu tot!
oala trebuie acoperita cu capac?
nu este obligatoriu, dar se poate acoperi, cu capacul pe o parte. atentie sa nu dea in foc.
Ce înseamnă "se fierb 15 minute"? De la momentul în care am aprins focul sau de când au început să fiarbă?
de cand incepe sa fiarba apa 🙂
Multumesc 😀
sunt batran si nu stiam reteta asta, doar o banuiam…multumiri
TARE !
Eu ii fac total diferit si ies foarte buni…
Mersi pentru reteta, eu am 16 ani si de 3 ori pe saptamana cand vin de la sala trebuie sa imi fac singur de mancare, mancare sanatoasa mai exact, cum mama e la munca, ma descurc cu retele voastre de unul singur.
de ce se intaresc cartofii pusi la fiert in apa fierbinte