Ouăle turcești sunt un mic dejun rapid și aromat. Trebuie să le încercați neapărat! Iaurtul grecesc, gălbenușul moale și untul condimentat sunt combinația perfectă. Ouăle le puteți face și ochiuri, sau fierte, dacă vă este mai ușor. Important este să aibă gălbenușul cât mai moale!
INGREDIENTE
- 200 g iaurt
- 2 ouă
- 1 cățel usturoi
- 1/2 linguriță chilli măcinat de la Cosmin
- Sare după gust
- o lingură de unt
- 1 lingură ulei de măsline extravirgin (opțional)
- 1/2 lingură oțet
- Puțin oregano de la Cosmin
- Puțină mentă proaspată
MOD DE PREPARARE
- Dăm usturoiul pe răzătoare sau îl zdrobim și îl amestecăm cu iaurtul. Adăugăm și sare, după gust.
- Topim o lingură de unt. Adăugăm sarea, uleiul de măsline și chilli măcinat de la Cosmin.
- Punem apă la fiert cu puțină sare și jumătate de lingură de oțet. Când apa fierbe, amestecăm pentru a forma un vârtej. Spargem ouăle, pe rând, într-un pahar sau într-o sită rotundă, apoi le turnăm încet, în mijlocul vârtejului. (Puteți găti ouăle și într-o strecurătoare de paste, cum am făcut eu în clip.)
- Fierbem ouăle aproximativ 2 minute la foc foarte mic, sau până când tot albușul se încheagă, dar gălbenușurile rămân moi.
- Punem iaurtul cu usturoi într-o farfurie, adăugăm deasupra ouăle poșate, iar deasupra turnăm sosul de unt condimentat. Presărăm oregano de la Cosmin și mentă proaspătă deasupra. Servim imediat cu pâine!
Găsiți toate condimentele pe www.punegust.ro
Gourmet!