4 metode de gătit pe foc, outdoor

Când vorbim de gătit în aer liber, posibilitățile sunt limitate doar de ustensilele pe care le avem la îndemână. Partea bună este că există branduri specializate să ne facă nouă viața mai ușoară și care au inventat și testat pentru noi o mulțime de accesorii pentru gătit outdoor, de la ceaune și tigăi de fontă, până la discuri, grătare sau chiar farfurii și căni menite să reziste în orice condiții de temperatură sau utilizare intensă. 

Iată cele mai importante metode de gătit în aer liber și câteva ustensile și  accesorii pe care vi le recomand.

1. FIERBEREA

Ceaunul este cunoscut și apreciat de toată lumea. Putem pregăti în el, supe, ciorbe, tocănițe sau fripturi.

Vă recomand ceaunul din fontă. Fonta este unul din cele mai apreciate materiale atunci când vine vorba de gătit. Este un material care reține foarte bine căldura și o distribuie uniform pe toată suprafața vasului.

Petromax are câteva modele de ceaune și cratițe, de diferite dimensiuni, cu capac de fontă, foarte ingenioase. Unele modele sunt prevăzute cu piciorușe, pentru o fixare foarte bună direct în jar, iar capacele sunt special concepute în așa fel încât deasupra lor să putem așeza cărbuni încinși, sau să le folosim pe post de tigaie de fontă.

De asemenea, capacele ceaunelor sunt prevăzute cu un spațiu special prin care se poate introduce firul unui termometru.  Foarte util, atunci când ai nevoie să știi ce se întâmplă în ceaun, dar nu vrei să ridici capacul.

Ca să vedeți că cei de la Petromax s-au gândit la absolut orice ai putea avea nevoie atunci când gătești afară, pentru ceaune există și huse/genți speciale în care pot fi transportate dar și accesorii de curățare care fac ca totul să fie mult mai ușor.

2. COACEREA

Da, putem vorbi despre coacere, chiar și atunci când avem la dispoziție doar un simplu foc de lemne.

Dispozitivele și formele din fontă de la Petromax sunt special concepute ca să funcționeze ca niște mici cuptoare în care se pot coace  cartofi, pâine și chiar prăjituri.

Fonta este un material extraordinar care reține foarte bine și  distribuie căldura uniform, iar coacerea se face exact ca într-un cuptor.  Formele de fontă se așează direct în jar, iar la nevoie cărbuni încinși pot fi amplasați deasupra lor, pentru o coacere uniformă.

 3. PRĂJIREA PE DISC SAU ÎN TIGAIE

Discurile sunt și ele foarte cunoscute și sunt o metodă excelentă  de gătit în aer liber. Le poți folosi la o mulțime de rețete, de la legume stir fry la cartofi prăjiți în untură, la carne prăjită fără adaos de grăsimi sau deserturi cum ar fi pancakes sau banane caramelizate.

Ce este ingenios la discurile de oțel de la Petromax, este că ele vin în mai multe dimensiuni și se pot suprapune.  Le putem folosi nu doar ca suport pentru gătit ci și ca suport pentru foc și cărbunii încinși. Deasupra unui astfel de disc putem așeza un trepied de care să agățăm un ceaun, sau pur și simplu un alt disc pe care să gătim direct. Posibilitățile sunt nelimitate. Îmi place mult ideea de a nu face foc direct pe pământ. E o metodă bună de a lăsa natura intactă în locul în care facem foc.

Chiar și tigăile sunt perfecte pentru gătit în aer liber. Pe lângă cele de fontă, care știți deja că sunt extraordinare, Petromax a conceput un set de tigăi din oțel cu cozi foarte lungi, de diferite dimensiuni,  care sunt foarte practice și rezistente atunci când gătești direct deasupra flăcărilor

4. FRIGEREA

Atunci când facem focul direct pe pământ sau pe un disc, avem opțiunea de a așeza deasupra un trepied de care putem să agățăm diferite accesorii precum un grătar sau un suport suspendat pentru gătit. Sau putem așeza direct în jar un grătar de fontă de tip pirostrie. Sunt foarte ușor de folosit și foarte practice.

Practic putem sa avem un grătar oriunde vrem să facem foc, cu doar câteva accesorii ingenioase. Eu am testat deja câteva din aceste metode de gătit și trebuie să vă spun că mi-au plăcut foarte mult. Toate accesoriile de la Petromax pe care le-am folosit sunt de o calitate excepțională și vi le recomand. Sunt produse făcute să dureze și să ofere cea mai bună experiență posibilă celui care le folosește!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*