Se apropie sărbătorile de Paște, iar mielul este nelipsit pe mesele tuturor. Este o perioadă în care gustăm multe bunătăți și de aceea este important să gătim cât mai sănătos. Desigur, asta este valabil pentru tot timpul anului, însă trebuie să recunoaștem că de sărbători, de obicei, exagerăm.
Așadar, m-am gândit că v-ar prinde bine o rețetă de friptură de miel. Și nu vorbesc de orice friptură, ci de cea mai suculentă, aromată și delicioasă friptură de miel pe care am făcut-o până acum și pe care o puteți vedea pas cu pas, în video-ul de mai jos.
Tocmai ca să reușesc să o pregătesc atât de moale și gustoasă, am ales să o prepar la CrockPot-ul pe care l-ați mai văzut și cu alte ocazii pe aici. Este cea mai bună metodă pentru a păstra toate proprietățile nutritive din carne și legume. Mâncarea cea mai bună se face de obicei cu răbdare, la foc mic, iar slowcooking-ul exact asta înseamnă: să gătești timp îndelungat , la temperaturi mici, pentru a avea o mâncare mai gustoasă și mai sănătoasă.
În plus este o super-metodă de a economisi timp, pentru că slowcooker-ul nu trebuie supravegheat. Pur și simplu pui toate ingredientele în el, setezi foarte ușor timpul și temperatura și îl lași să își facă treaba. Eu de cele mai multe ori il pornesc seara, iar dimineața mâncarea este gata. Doar cine îl are, știe cât de extraordinare sunt sarmalele făcute la CrockPot…și mă opresc aici, pentru că mi se face poftă de toate câte mi le amintesc.
Și pentru că Paștele e o ocazie specială CrockPot v-a pregătit AICI o surpriză. Fie că vreți un slowcooker pentru voi, fie că vreți să îl faceți cadou cuiva, vă promit că e cea mai bună achiziție pe care o puteți face în bucătărie! N-o să vă pară rău!
Ingrediente
- 1,5 kg rasol de miel sau o pulpă întreagă de miel
- 500 g morcovi
- 2 lingurițe boabe de muștar
- 1 linguriță boabe de piper
- ½ linguriță sare
- 4-5 căței de usturoi
- crenguțe de cimbru și rozmarin
- 200 ml supă de legume
- ½ lămâie
Cum se face Friptura de miel cu rozmarin și morcovi copți
- Pregătim în mojar un amestec de boabe de muștar, piper și sare.
- Așezăm carnea în slowcooker și o stropim cu ulei de măsline, apoi o acoperim cu amestecul de condimente.
- Adăugăm usturoiul, crenguțele de rozmarin și cimbru și turnăm deasupra supa de legume și stoarcem zeama de la jumătate de lămâie.
- Așezăm capacul CrockPot-ului și setăm treapta II de temperatură și timpul 6 ore.
- După 3 ore, adăugăm morcovii și așezăm capacul la loc.
- La finalul celor șase ore, friptura este gata și se poate servi imediat. Va fi moale, suculentă, iar morcovii caramelizați alături de ea vor fi delicioși.
Poftă bună!
super