Desert cu piersici la grătar – rețeta video

piersici la grill1

În episodul 8 din seria „Grătar pentru maniaci“ m-am gândit la o rețetă inedită sau mai degrabă neobișnuită când e vorba de grill, și anume un desert. Dar îmi imaginez că nici pe voi nu vă mai miră nimic. Probabil că singurul lucru care nu se poate face la grătar e doar înghețata. Vă poftesc așadar să încercați și voi acest desert delicios și proaspăt, cu gust de vară-toamnă, perfect de adăugat la capătul unui meniu cu carne. Piersici sau nectarine se găsesc zilele acestea din abundență prin piețe. Le puteți chiar înlocui sau combina cu prune sau alte fructe de sezon. 

REȚETA VIDEO DE DESERT CU PIERSICI LA GRĂTAR

Ingrediente

  • 6-10 pierisici sau nectarine
  • 50 ml cognac
  • 2-3 linguri de zahăr praf
  • frișcă
  • 1 blat de pandișpan
  • frunze proaspete de mentă

Cum se face desertul cu piersici la grătar

  1. Tăiem piersicile în 2 și îndepărtăm sâmburele. Le stropim cu cognac și le pudrăm cu zahăr. Le lăsăm să stea 30 de minute.
  2. Între timp pregătim jarul. Cărbunii sunt perfecți atunci când nu mai ard cu flacără și sunt acoperiți de un strat gri de cenușă.
  3.  Așezăm piersicile pe grătar cu fața în jos, direct deasupra jarului și le lăsăm așa pentru un minute. Apoi le întoarcem și le lăsăm un minut și pe partea cealaltă.
  4. Servim piersicile aranjate în  farfurii alături de 1-2 bucăți de pandișpan peste care am pus 1-2 linguri de frișcă. Pudrăm din nou cu zahăr și decorăm cu frunze proaspete de mentă.  (Pandișpanul se poate cumpăra gata făcut din comerț).

Poftă bună!

piersici la grill2

2

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*