Este o rețetă de desert franțuzesc simplu și sănătos, foarte ușor, iar aroma de cuișoare și scorțișoară e în ton cu sărbătorile. Poate fi și o excelentă garnitură pentru feluri cu carne. Oricare variantă ați alege-o, nu veți da greș, iar prepararea durează maxim 15 minute. Probabil că cea mai complicată treabă din rețeta aceasta este să razi coaja portocalelor.
Ingrediente
- 3 portocale
- 2 pere mari
- coaja rasă a portocalelor
- un baton scorțișoară și/sau un vârf de cuțit scorțisoară pudră
- 2-3 cuișoare
- 3 linguri de zahăr
- puțină nucșoară
- 50 ml vin alb Tămâioasă Românească Floare de Lună
Cum se fac Perele cu scorțișoară fierte în suc de portocale și vin
- Spălați bine portocalele și perele cu apă călduță.
- Răzuiți coaja portocalelor și stoarceți-le sucul.
- Curățați perele, tăiați-le felii și îndepărtați cotorul și semințele.
- Așezați perele într-o oală și turnați deasupra sucul de portocale și vinul.
- Adăugați condimentele, coaja rasă de portocală și zahărul.
- Fierbeți la foc mic pentru aproximativ 5-7 minute. (5 minute din momentul în care începe să fiarbă)
- Serviți calde sau reci din frigider, eventual cu frișcă.
Poftă bună!