
Cateodata mi-e dor de mancarurile din copilarie, iar orezul cu lapte si grisul cu lapte sunt doua dintre ele. De aceea am facut zilele acestea prajitura cu orez si lapte, dulce si delicioasa si va rog sa o incercati si voi. Sunt sigur ca o sa va placa!
Ingrediente pentru umplutura
- 300 g orez cu bob mic
- 1 l de lapte
- 2 oua
- 12 linguri de zahar
- coaja rasa de la 1 lamaie
- 2 plicuri zahar vanilat
Ingrediente pentru aluat
- 300 g faina
- 150 g unt la temperatura camerei
- 150 g zahar
- 1 ou
- 1 lingurita praf de copt stins cu putina zeama de lamaie
- coaja rasa de lamaie (sau portocala)
- un varf de cutit de sare
Cum se face prajitura cu orez si lapte
- Prima data trebuie sa pregatim umplutura pentru ca trebuie sa se raceasca inainte de a o adauga peste aluat. Asadar punem laptele la fiert impreuna cu 8 linguri de zahar, vanilia si coaja rasa de la lamaie. Cand incepe sa fiarba, adaugam orezul (spalat in prealabil) si amestecam constant. Daca inmuiem in apa orezul, cu cel puti o ora inainte, el va fierbe mai repede. Eu am uitat sa fac asta, asa ca am stat mai mult langa aragaz. Dar a meritat. Cand budinca de orez se ingroasa, si bobul este foarte moale, o luam de pe foc si o lasam la racit. Pana se raceste, amestecam din cand in cand, ca sa nu se formeze crusta.
- Ne apucam de facut aluatul. Nu-i mare lucru. Amestecam toate ingredientele de mai sus (alea pentru aluat), si le framantam cu mana pana obtinem o bila de aluat nelipicioasa. O punem intr-o folie de plastic si o lasam sa se odihneasca la frigider.
- Revenim la budinca de orez care s-a racit. Mai avem de adaugat ouale (la temp. camerei). Le separam. Galbenusurile le amestecam bine cu doua linguri de zahar si le adaugam in budinca. Albusurile le batem spuma tare cu restul de zahar (2 linguri) pe care apoi o incorporam in budinca, amestecand usor de jos in sus.
- Acum trebuie doar sa montam prajitura. Intindem aluatul in forma tavii (am folosit o tava cu diametrul de 26 cm) si il asezam cu degetele inclusiv pe margini. Nu-i musai sa fie perfect, asa ca puteti sa intindeti chiar si cu degetele, direct in tava. In interior, turnam budinca de orez si nivelam totul.
- Introducem tava la cuptorul preincalzit, la 160-170 de grade pentru aproximativ 45 de minute. Verificati din cand in cand. prajitura trebuie sa fie rumenita, iar cand o scuturati sa nu se miste prea tare ca o gelatina. Atunci stiti ca este gata. Pentru ca interiorul va ramane putin cremos, aici nu este valabil testul scobitorii.



Aa, deci întindem tot aluatul la baza si după pune budinca si nimic mai mult peste!
Exact
Ok, am făcut deja budinca/umplutura, este geniala. Am sa o mai fac si dacă nu o voi folosi in prăjitura!
Mă bucur că ți-a plăcut!