Prăjitura rusească cu brânză – rețeta video

prajitura cu branza3

La cererea voastră am pregătit și rețeta video pentru prăjitura rusească cu brânză dulce de vaci. Este o prăjitură care nouă ne place foarte mult și care este foarte ușor de făcut. Ingredientele sunt foarte accesibile, iar pașii de preparare sunt foarte simpli.

Eu am încercata ceastă rețetă inlcusiv în varianta cu fructe care este și mai grozavă. Vedeți aici.

REȚETA VIDEO DE PRĂJITURĂ RUSEASCĂ CU BRÂNZĂ DULCE DE VACI

prajitura cu branza2

Ingrediente pentru aluat

  • 200 g unt rece
  • 150 g zahăr
  • 350 g făină
  • 1/2 plic praf de copt
  • 1 ou
  • 2 linguri cacao

Ingrediente pentru crema de brânză

  • 500 g brânză dulce de vaci
  • 150 g unt moale (la temp. camerei)
  • 150 g zahăr
  • 2 plicuri zahăr vanilat
  • coaja rasă de la o lămâie
  • 4 ouă
  • 1 plic budincă de vanilie

Cum se face prăjitura rusească cu brânză dulce de vaci

  1. Adăugați toate ingredientele pentru aluat în bolul mixerului și mixați sau frământați cu mâna până când obțineți un aluat fărâmicios. Într-o tavă rotunda cu diametrul de 30-32 cm aranjați  cu mâinile 2/3 din aluat,  într-un strat subțire, inclusiv pe margini. Din restul faceți biluțe mici, cât mai egale ca mărime.
  2. Pentru cremă, puneți toate ingredientele în robot și mixați sau amestecați foarte bine cu o spatulă. Turnați crema peste blat. Puneți deasupra biluțele de aluat.
  3. Dați la cuptorul preîncălzit și coaceți prăjitura pentru aproximativ 45 de minute la 150-160 °C. Este gata când devine ușor aurie.
  4. Se servește pudrată cu zahar. O cupă de înghețată nu este niciodată în plus.

Poftă bună și nu uitați să vă abonați la canalul meu de Youtube canalul meu de Youtube, pentru mai multe rețete video!

One Comment

  1. Foarte buna,am facut-o!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*