Cele mai noi rețete

Pește

Pește prăjit în crustă crocantă de mălai

pește prăjit în crustă crocantă de mălai

Rețeta de pește prăjit în crustă crocantă de mălai. E simplu de făcut și e foarte gustos, Eu am avut file de somn african, dar se poate face cu orice fel de file de pește. E important doar să tamponați carnea cu un șervet de bucătărie, să fie cât mai uscată, iar uleiul să fie bine încins.

Rețeta video de pește prăjit în crustă crocantă de mălai

Ingrediente:

– 500 g file de pește
– 4-5 linguri mălai
– 1 lingură făină
– sare, piper
– ulei pentru prăjit
pentru sos:
– 1 iaurt mic grecesc
– puțin ulei de măsline
– 1-2 căței de usturoi zdrobiți
– sare, piper, oregano după gust

Mod de preparare

  1. Așa cum vă povesteam mai sus, am uscat bine fileurile de pește cu un șervet de bucătărie și le-am tăiat bucăți mai mici. Le-am condimentat cu sare și piper pe ambele părți, apoi le-am dat prin amestecul de mălai și făină.
  2. Am prăjit peștele în ulei încins, la foc mediu, câteva minute pe fiecare parte. Timpul variază în funcție de grosimea peștelui. La final trebuie să fie bine rumenit și moale în interior.
  3. Am servit peștele cu lămâie deasupra și sos rapid de iaurt cu usturoi. Am scris ingredientele mai sus, trebuie doar să le amestecați și gata sosul!

Dacă ți-a plăcut rețeta de pește prăjit în crustă crocantă de mălai, poate încerci și rețeta de Somon marinat la grătar sau rețeta de Pește în sos de roșii la cuptor .

Tips & Tricks: Peștele în crustă de mălai de poate servi și cu mămăligă și mujdei de usturoi.

Aperitive, Gustări

Cremă de brânză cu leurdă și mărar

cremă de brânză cu leurdă și mărar

Rețeta de cremă de brânză cu leurdă și mărar. E super-delicioasă și bineînțeles simplu de făcut. E bună de pus pe sandwich-uri sau de întins pe pâine prăjită la micul dejun. Cantitățile sunt aproximative și nu e musai să le respectați. Eu de obicei le potrivesc după gust și după câte leftovers de brână am, pentru că de obicei din resturile de prin frigider fac astfel de creme. E o metodă bună de a evita risipa unor alimente pe care poate altfel le-aș arunca. Se mai poate adăuga în cremă și o lingură-două de smântână sau iaurt grecesc dacă o vreți și mai pufoasă!

Rețeța video de Cremă de brânză cu leurdă și mărar

Ingrediente:

  • 300 g brânză de vaci
  • 100 g brânză telemea sau feta
  • 50 g unt
  • piper
  • 1/2 legătură de mărar
  • 1/2 legătură de leurdă

Mod de preparare.

1️⃣ Am înghesuit toate ingredientele într-un chopper și am mixat până când am obținut o cremă fină și aromată.

2️⃣ Se păstrează bine la frigider 2-3 zile, neapărat în caserolă sau borcan cu capac etanș. Enjoy!

Această cremă de brânză e minunată și ca aperitiv festiv, Se pot umple cu ea jumătăți de ardei sau roșii.

Dacă ți-a plăcut această rețetă, poate încerci și Crema de brânză cu ceapă și boia sau poate preferi o rețetă de Hummus în stil italian care este gata în maxim 10 minute și o puteți face oricând. De asemenea este o rețetă vegetariană și perfectă în post, dar și ca aperitiv la petreceri.

Aperitive, Gustări

Hummus cu leurdă – rețeta de post

Hummus cu leurdă

Rețeta de hummus cu leurdă, de post, simplă și gustoasă, gata în doar câteva minute! Leurda proaspătă e cu vibe de primăvară, așa că musai să încercați! Am să revin și cu alte variante de hummus, pentru că v-a plăcut atât de mult rețeta de hummus cu iaurt pe care am postat-o recent, și ați spus acolo în comentarii că mai vreți și alte idei!

Cantitățile pe care le voi scrie mai jos se pot ajusta în funcție de gustul fiecăruia.

Rețeta video de Hummus cu leurdă – rețeta de post

Ingrediente:

  • o conservă de năut (strecurată)
  • jumătate de legătură de leurdă
  • 2 lingurițe tahini (pastă de susan)
  • 1 lingură de ulei de măsline extravirgin (și încă puțin pentru pus deasupra)
  • sare,
  • zeama de la jumătate de lămâie
  • fulgi de chilli pentru decor (opțional)
  • 4-5 linguri din apa în care a fiert năutul (din conservă)

Mod de preparare

  1. Se pun toate ingredientele într-un robot de bucătărie/ blender / chopper și se mixează până când se obține o cremă fină. Se potrivește gustul cu sare.
  2. Când strecurați năutul, păstrați puțin din apa aceea. E nevoie să puneți câteva linguri în hummus, ca să devină cremos.
  3. Pentru un hummus super-fin e nevoie dă îndepărtați coaja fiecărei boabe. Pe mine nu mă deranjează, eu nu o îndepărtez.
  4. Se servește cu ulei de măsline deasupra și cu fulgi de chilli sau boia. E minunat așa simplu, cu pâine proaspătă sau prăjită, cu lipii sau în wrap-uri cu carne. Se potrivește aproape cu orice.

Dacă ți-a plăcut rețeta de Hummus cu leurdă, poate încerci și Crema de brânză cu ceapă și boia sau poate preferi o rețetă de Hummus în stil italian care este gata în maxim 10 minute și o puteți face oricând. De asemenea este o rețetă vegetariană și perfectă în post, dar și ca aperitiv la petreceri.

Gustări

Borek – plăcinta cu brânză sărată

Plăcinta cu brânză sărată și foi, incredibil de bună și de ușor de făcut! Partea faină e că o poți face cu tot felul de ingrediente pe care le ai prin frigider, iar cantitățile nu trebuie respectate chiar fix cum e în rețetă. De exemplu poți să pui smântână sau iaurt, sau amândouă. Brânza poate fi cam orice ai prin frigider. Poți să pui doar lapte, sau poți să combini cu apă minerală. Poți să pui mărar în brânză, dar merge și pătrunjel sau/și ceapă verde. Borek-ul turcesc are o mie de variante, așa că îl putem face fix cum vrem noi. Ulei de măsline poți pune mai mult, sau îl poți înlocui cu ulei de floarea soarelui sau unt topit.
Hai să vă spun cum am făcut eu:

Rețeta video Borek – plăcinta cu brânză sărată

Ingrediente:

  • 7 foi de plăcintă ( din acelea subțiri, nu foietaj)
  • 3 ouă
  • 50 ml ulei de măsline
  • 200 ml lapte
  • 100 ml apă minerală
  • 3 linguri de iaurt grecesc (atât am avut)
  • 4 linguri de smântână
  • puțină sare
  • 300 g brânză telemea
  • 150 g brânză de vaci
  • o legătură mărar

Dimensiune tavă: 20×32 cm

plăcinta cu brânză sărată

Mod se preparare plăcinta cu brânză sărată:

  1. Pentru plăcinta cu brânză am mixat ouăle, cu laptele, iaurtul, smântâna, apa minerala, uleiul și puțină sare (atenție la cât e de sărată brânza).
  2. Am amestecat brânza cu mărarul tocat.
  3. Am presărat câte puțină brânză pe fiecare foaie în parte, pe care apoi am pliat-o ca pe un acordeon (pe latura lungă s-a potrivit în tava mea) și am așezat-o în tavă pe hârtie de copt.
  4. Am turnat deasupra compoziția pregătită mai devreme.
  5. Am dat la cuptor la 180° c cu ventilație, căldură sus și jos, pentru aproximativ 40 de minute. În ultimele 10 minute am scăzut temperatura la 160°C. La final trebuie să fie aurie și să se desprindă de margini.
  6. Am lăsat-o foarte puțin la răcit, apoi am servit-o imediat. E super-gustoasă și rece.

Tips&Tricks:

Se poate folosi orice fel de brânză vă place, iar uleiul de măsline se poate înlocui cu ulei de floarea soarelui sau unt topit.

Enjoy!

Dacă ți-au plăcut plăcinta cu brânză sărată, poate încerci și Pasca fără aluat sau Prăjitura rusească cu brânză .

Carne de pasăre

Aripioare cu usturoi la cuptor

Rețeta de aripioare cu usturoi la cuptor! Aripioarele sunt printre preferatele noastre și le preparăm în tot felul de moduri. Aceste este doar unul din ele, poate cel mai ușor de făcut. Ingredientele sunt simple și rezultatul e super-delicios! Cine e fan orice mâncăruri cu usturoi?

Aripioarele cu usturoi se gătesc foarte ușor la cuptor. Nu este nevoie să le fierbeți înainte. Nouă le plac foarte mult, iar aici pe blog găsiți o mulțime de rețete la grătar, la cuptor sau la tigaie, Lipicioase sau crocante, afumate sau în crustă crocantă, you name it!

Rețeta video aripioare cu usturoi la cuptor

Ingrediente:

  • 1 kg aripioare de pui
  • 2 lingurițe praf de usturoi (uscat)
  • sare, piper
  • 2 linguri ulei de măsline (sau orice ulei vă place)

Mod de preparare :

  1. Am pudrat aripioarele cu praful de usturoi, le-am stropit cu puțin ulei de măsline și am adăugat sare și piper. Le-am lăsat la frigider jumătate de oră, apoi le-am pus într-o tavă pe hârtie de copt.
  2. Am dat aripioarele la cuptor pentru aproximativ 35 de minute la 160°. După primele 20 de minute le-am întors pe partea cealaltă (nu am arătat asta în video), dar nu este obligatoriu. Aripioarele sunt gata când devin aurii.

Enjoy!

Dacă ți-au plăcut aceste aripioare cu usturoi, poate încerci și aripioare glazurate la cuptor sau poate își plac aripioarela afumate la grătar.

Tips & Tricks: Pentru un gust mai picant se poate adăuga o jumătate de linguriță de fulgi de ardei iute.

Supe, ciorbe

Supă cremă de țelină

Salvează rețeta de supă cremă de țelină , foarte ușor de făcut și foarte gustoasă și sănătoasă! Eu am servit-o cu crutoane de pâine dar se potrivește bine și cubulețe prăjite de bacon sau semințe de dovleac și/ sau floarea soarelui. Puneți deasupra orice vă place.

Ingrediente:

500 g țelină
1 cartof
1 ceapă
1/2 ardei gras
200 ml lapte bătut
sare, piper
apă – aproximativ 800 ml
crutoane de pâine

Rețeta video Supă Cremă de Țelină

Mod de preparare:

  1. Am curățat toate legumele și le-am tăiat cuburi. Am adăugat apă cât să le acopere. Am presărat puțină sare și piper, apoi le-am pus la fiert la foc mediu pentru aproximativ 30 de minute sau până când țelina s-a fiert bine. Este gata atunci când putem trece ușor furculița printr-un cub de țelină.
  2. După ce legumele s-au fiert, am mixat totul cu blederul până când am obținut o cremă fină. Am adăugat laptele bătut și am potrivit gustul cu sare și piper, după gust. Laptele bătut se poate înlocui cu kefir sau cu iaurt de băut, după preferințele voastre.
  3. Așa cum am spus și mai sus, am servit supa cu crutoane de pâine. Am mai adăugat și câteva picături de ulei de măsline extravirgin, piper și fulgi de chilli.

Dacă ți-a plăcut supa cremă de țelină, încearcă și Supa cremă de legume sau Supa cremă de broccoli.

💡Tips& Tricks: Dacă doriți o supă-cremă mai densă, înainte de a mixa, scoateți o parte din apa în care au fiert legumele. Iar dacă doriți o supă cremă mai light, mai puțin densă, adăugați câte puțină apă sau lapte.