Pește la grătar cu sos de lămâie și ulei de rapiță presat la rece

Această rețetă de doradă la grătar este nu doar delicioasă, ci și extrem de sănătoasă. Uleiul de rapiță de la Luna Solai , bogat în acizi grași omega-3, și peștele, o sursă excelentă de proteine, fac din această masă o alegere nutritivă perfectă.

Ingrediente:

  • 2 bucăți doradă (sau orice pește)
  • 2 lămâi
  • crenguțe de rozmarin
  • ulei de rapiță presat la rece
  • sare

pentru sos:

  • 40 ml ulei de rapiță presat la rece
  • sucul de la o lămâie
  • sare, piper
  • frunze de pătrunjel
  • un cățel de usturoi (opțional)


Mod de preparare:

1. Se umple peștele curățat cu felii de lămâie și rozmarin. Se stropește cu puțin ulei de rapiță și se sărează.

2. Se pune pe grătar, într-o zonă fără flăcări dedesubt. Se coace încet pe grătar câte 10 minute pe fiecare parte, cu capacul închis.

3. Între timp se pregătește un sos, mixând  ulei de rapiță cu lămâie, frunze proaspete de pătrunjel tocate mărunt, sare și piper. Opțional se poate adăuga și un cățel de usturoi zdrobit. Se servește peștele imediat cu  mult sos deasupra.

Poftă bună!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*