Cele mai noi rețete

Garnituri

Conopida Romanesco gratinata cu fenicul

Romanesco este un tip de conopida  de culoare galben- verzuie, cu niste excrescente care amintesc de niste braduti sau conuri de brad. Se poate spune ca este o leguma care se incadreaza undeva intre conopida si broccoli, atat ca aspect cat si ca gust si aroma.
V-am pregatit o reteta cu acest fel de conopida, in combinatie cu putin fenicul si mozzarella.

Ingrediente:

½ conopida Romanesco
½ bulb fennel + frunze
100 g mozzarella
1 ceapa verde
1 lingura de pesmet
2 linguri de ulei de masline
sare si piper dupa gust
apa pentru fiert

putin untConopida Romanesco se desface buchetele, se spala foarte bine si se fierbe in apa cu putina sare, cat sa se inmoaie. Feniculul trebuie taiat si tras putin la tigaie in unt, cat sa se inmoaie putin.  Conopida si feniculul se aseaza intr-un vas ceramic. Deasupra se pun bucati de mozzarella si ceapa verde taiata marunt. Se presara cu pesmet, sare si piper proaspat macinat dupa gust. Se stropeste totul cu putin ulei de masline extravirgin. Se da la cuptor la 160 de grade Celsius pentru aproximativ 25 de minute. Se serveste imediat, optional cu smantana sau iaurt.

 

Pofta buna!

 

 

Alte deserturi

Bomboane de zahar ars cu nuca

De multa vreme vreau sa va arat bomboanele astea cu care ne rasfata bunica in copilarie! Voi le mai tineti minte? Ba chiar am pus special niste nuci de-o parte pentru asta, acum vreo doua saptamani, dar doar azi am apucat sa le fac. Sunt foarte gustoase, iar Mayei i-au placut foarte mult- eu zic ca sunt o alternativa buna la boamboanele cu chimicale si coloranti de pe piata. Sunt bune si de rupt dintii, dar nici nu putem sa privam de tot copiii de astfel de bunatati. 🙂

Ingrediente:

300 g zahar
50-100 de g de miez de nuca (sau cata vreti voi)
putin unt sau ulei
o tigaie de inox
un blat de lemn
 
Tigaile de inox sunt cele mai rezistente la astfel de tratamente termice extreme, pentru ca trebuie sa va spun ca zaharul topit este ca un fel de lava si poate strica cele mai sofisticate vase- de exemplu la cele emailate poate sa sara smaltul, iar cele de teflon nu rezista, garantat. La urma va spun si cum se curata usor
 
Eu am ales sa torn bomboanele pe blatul de lemn pe care l-am uns cu unt, pentru ca bomboanele sa nu se lipeasca. ( puteti sa folositi o tava de inox sau alt vas metalic). Se vor desprinde usor. Asadar, am pregatit tigaia si blatul de lemn pentru inceput si am pus samburii de nuca la indemana. Daca va place puteti sa ii prajiti putin, inainte.
 
Am pus zaharul la topit, la foc mic. Astfel nu se va arde inainte sa se topeasca. Amestecam din cand in cand, sa se topeasca uniform. Cand zaharul este lichid si auriu, adaugam nucile, mai lasam foarte putin si amestecam sa le cuprindem cu totul in zahar.
 
 Turnam totul pe blatul de lemn uns cu unt si nivelam cu un cutit. Asteptam sa se raceasca partial si sa se intareasca putin si cu acelasi cutit uns cu unt, putem sa taiem bucati de bomboane. Le lasam sa se raceasca. Ele se desprind foarte usor de pe blatul uns. 
 
Tigaia va ramane cu un strat de zahar ars intarit (o vedeti mai jos), dar tot ce trebuie sa faceti este sa o umpleti cu apa si sa asteptati ca zaharul sa se dizolve. 
 
Pofta buna!
Garnituri

Spanac (mancare de spanac)

…sau mancare de spanac. I-am spus simplu, „spanac” pentru ca multa vreme n-am stiut ca se poate face si alta mancare din spanac. Cand mama si bunica faceau mancare de spanac, se numea simplu, spanac. O mancam fie cu oua ochiuri, fie cu chiftele sau carne pane. Reteta era putin diferita fata de ce fac eu acum. Si asta pentru ca mama il facea cu rantas in care prajea si usturoiul si faina in putin ulei…o combinatie destul de indigesta din punctul meu de vedere. Asa ca am modificat-o dupa gusturile mele:

Ingrediente:

500 g spanac proaspat
1 litru de lapte
4 linguri de faina
3-4 catei de usturoi
sare si piper dupa gust
3-4 linguri de smantana grasa, de casa
Spanacul se spala foarte foarte bine, frunza cu frunza, sub jet de apa rece si daca este cazul, se curata de codite. Se fierbe aprox. 3 litri de apa cu sare. Cand clocoteste se adauga spanacul si se lasa la fiert  3 minute. Nu mai mult, pentru ca isi pierde culoarea. Se strecoara si se lasa la scurs, apoi se toaca foarte marunt (cat vreti voi de marunt) cu un cutit. Se poate si in robotul de bucatarie, dar parca iese prea marunt si nu-mi place.
 
Intre timp se pregateste un sos din restul ingredientelor. Adica se pune laptele la fiert. Intr-o cana se amesteca faina cu smantana si putin din lapte si cand laptele de pe foc da semne ca incepe sa fiarba se adauga amestecul cu faina, amestecand tot timpul cu un tel. Se lasa sa dea cateva clocote sa se ingroase compozitia. Adaugam spanacul, sare si piper, mai lasam jumatate de minut la foc mic, apoi adaugam usturoiul ras pe razatoarea mica. dupa inca jumatate de minut, spanacul este gata. Daca vi se pare prea groasa compozitia, se mai poate subtia cu apa sau lapte. Daca va place putin mai acrisor se poate adauga la fnal iaurt sau otet dupa gust. 
Pofta buna!

 

Grătar

Frigarui de porc si pui cu mere si ceapa

Se presupune ca mancarea facuta la gratar este mai sanatoasa, pentru ca nu este imbaiata in grasimi. Dar, cu tot cu lipsa grasimilor si putina neatentie putem face un gratar la fel de indigest ca si un produs fast-food. Un gratar reusit, este unul pe care poti sa il faci in orice situatie, controland temperatura in asa fel incat sa nu obtii niste arsuri. Carnea sau legumele puse pe gratar nu au voie sa se carbonizeze, nici macar la suprafata. Puteti da vina, pe flacari, pe grasime, pe retata, pe legea picnicului :P…dar nu tine nici una din explicatii. Mancarea nu are voie sa se arda sub nici o forma. Arsura nu va da aroma de afumat ci gust de ars.
Vezi reteta

Garnituri, Rețete de post

Morcovi copti

 Morcovii noi, de primavara sunt perfecti pentru copt, pentru ca sunt foarte dulci. Sunt deliciosi ca si garnituri sau pentru a mai diversifica meniul de post. De asemenea, mi se par foarte potriviti langa friptura de miel.Voi putetis a ii condimentati cum vreti, sau chiar sa ii lasati asezonati doar cu sare.

Ingrediente
10 morcovi tineri
o lingurita de seminte de susan (si/sau seminte de in)
100 g bulb de fenicul
1 lingura ulei de masline extravirgin

cimbrisor uscat sau proaspat
sare si piper proaspat macinat dupa gustPrepararea este foarte simpla si nu necesita mult efort sau vaste cunostinte gastronomice. Morcovii se spala foarte bine. Se curata superficial cu un buretel abraziv sau cu un cutit. Se rup coditele, dar nu de tot, doar cat sa ramana 1-2 cm. Este bine sa alegeti morcovi tineri si mici, pentru ca sunt mai dulci si se coc mai usor. Se taie in doua, pe lungime, sau se lasa intregi daca sunt foarte mici. Se aseaza intr-o tava antiaderenta si se stropesc cu ulei de masline extravirgin. Se presara cu semintele de susan si frunzele de cimbrisor. Feniculul se taie si el julien si se aseaza uniform in tava. Se asezoneaza cu sare si pieper dupa gust. Morcovii se dau la cuptorul preincalzit la 160 de grade celsius timp de aproximativ 15 minute, sau pana devin moi si aurii. Se pot pregati si in cuptorul cu halogen.Se servesc imediat.

Pofta buna!

 

 

Salate

Salata de ridichi cu patrunjel si iaurt

De fapt, astazi voiam sa postez, altceva, dar cum mi s-a stricat PC-ul si toate datele au ramas acolo… deocamdata nu le pot accesa… a trebuit sa va pregatesc ceva nou. Sper ca imaginile sunt ok, pentru ca monitorul notebook-ului nu este foarte performant si eu nu le vad foarte corect. Va pregatisem un filmulet, cu ocazia implinirii a trei ani de blog, dar voi reveni cand voi reusi sa il recuperez. N-ar trebui sa fie foarte complicat, dar zilele astea nu am timp sa ma ocup de el.
Pana atunci, v-am pregatit o noua reteta. Au aparut si primele ridichi de primavara. Banuiesc ca sunt de sera, dar sunt gustoase si proaspete. Am facut un fel de salata de pus pe paine, pentru ca Mayei ii plac foarte mult chestiile care se mananca usor si repede. A iesit foarte gustoasa. E buna si de pus in sandwich-uri la gradi, scoala sau servici si de ce nu, de servit drept garnitura. In plus, mai puteti adauga in ea tot ce va place. Eu sigur o voi mai incerca si in alte variante.

Ingrediente:

5 ridichi
o lingura rasa de pesmet
o lingura cu varf de frunze de patrunjel taiate marunt
3 linguri de iaurt gras (sau smantana)
sare si piper dupa gust
Optional: un catel de usturoi, seminte de floarea soarelui decojite, nuci maruntite, etc
 
Cred ca va puteti da seama din imagini cat de usor se prepara. Ridichile se spala foarte bine si li se inlatura coditele si radacina. Se taie cubulete foarte mici (sau se maruntesc in robotul de bucatarie). Se amesteca cu patrunjelul taiat foarte marunt (sau maruntit si el in robot) cu iaurtul si pesmetul. Se asezoneaza cu sare si piper proaspat macinat dupa gust. Se serveste imediat pe paine sau bruschete. Merge foarte bine si pentru micul dejun. Poate fi si o mancare de post. 
 
Pofta buna!