
Vinete umplute cu sos de roșii și mozzarella! Sunt foarte ușor de făcut, iar acum, vara vinetele sunt foarte gustoase și e momentul să profităm de ele! Rețeta va fi pentru 2 vinete mici, dar eu am umplut doar o vânătă, pentru că pe a doua am umplut-o alt fel… veți vedea în zilele următoare.
Rețeta video de vinete umplute cu sos de roșii și mozzarella
Ingrediente:
- 2 vinete mici
- 4-5 roșii decojite (pot fi din conservă)
- 100 g mozzarella
- câteva măsline
- 2 căței de usturoi
- frunze de busuioc
- 4-5 linguri ulei de măsline
- Sare, piper
Mod de preparare:
1. Am tăiat vinetele, spălate bine, în 2 pe lungime și le-am crestat miezul (vezi video). Le-am stropit cu ulei de măsline extravirgin și le-am presărat cu sare. Le-m dat la cuptor pentru aproximativ 10 minute la 200°C.
2. Între timp, am pregătit rapid un sos de roșii. Am tocat 4-5 roșii decojite (din conservă, dar pot fi și proaspete). Am pus puțin ulei de măsline într-o tigaie împreună cu 2 căței de usturoi întregi, doar pentru gust. Am adăugat apoi roșiile tocate, sare, piper și 4-5 frunze de busuioc. Le-am fiert împreună câteva minute.
3. Am scos vinetele din cuptor și am zdrobit cu o furculiță miezul deja foarte moale. Am adăugat sos de roșii deasupra, câteva măsline și bile mici de mozzarella.
4. Am dat totul încă 10 minute la cuptor la 170°C.
Am servit imediat, cu frunze proaspete de busuioc!
Tips & Tricks pentru vinetele umplute
Mozzarella se poate înlocui cu orice fel de brânză vă place. Roșiile pot fi proaspete sau din conservă. Uleiul de măsline este bine să fie extravirgin, dar dacă vi se pare prea mult, se poate reduce cantitatea pusă pe vinete. Se poate înlocui desigur, cu orice ulei vegetal.
O altă rețetă foarte faină cu vinete e Salata de vinete cu ardei copți
Sau poate îți place și această rețetă de Vinete la cuptor
Enjoy!











