Cele mai noi rețete

Cum se face

Cum se face frisca

cum se face frisca
Este unul din subiectele pe care mi le-ati propus voi, cu ceva timp in urma. Ei bine, frisca adevarata se face intr-un singur fel, si anume din smantana dulce din lapte de vaca. Ce cumparam noi la cutie sau plic, sub numele de frisca vegetala, nu prea are legatura cu originalul. Eu numesc acest inlocuitor, „frisca de plastic“.
Dar sa le luam pe rand:
1. Frisca din smantana dulce din lapte de vaca

Smantana nu trebuie sa fie fermentata. De aceea ii spunem dulce, ca sa facem diferenta. Nu pentru ca ar contine zahar, ci pentru ca nu este fermentata. Smantana pasteurizata de consum pe care o cumparam, si care se gaseste de obicei ambalata in cutii ca cele de iaurt, este smantana fermentata (sau ceva asemenator, dupa caz si dupa brand)

De asemena smantana dulce, trebuie sa aiba grasime peste 30%, ca sa o putem face frisca. Smantana adevarata, de la mama ei, de la vaca, care nu a trecut prin procesari industriale, are cu siguranta cu mult peste 30% grasime, dar cu cea ambalata nu se stie niciodata. Smantana dulce autentica, se mai poate gasi in unele piete, la tarani.

Asadar, sa revenim la frisca. Smantana dulce se bate cu mixerul sau cu un tel pana isi dubleaza volumul si obtinem consistenta dorita. Frisca „adevarata“ batuta prea mult, se va transforma in unt.

Daca doriti ca frisca sa fie dulce, adaugati zahar, zahar pudra sau zahar vanilat inainte sa mixati.

2. Praful de frisca
Mai nou am observat ca nu toate brandurile il mai numesc „praf de frisca“. Pe unele plicuri scrie mult mai onest „praf pentru spuma cu gust de frisca“. Tot aia e. Este o varianta foarte procesata , cu multe chimicale si conservanti, din care se poate obtine in doua minute o spuma asemanatoare cu frisca, dar mult mai putin consistenta.Tot ce trebuie facut este sa amestecati praful cu cantitatea de lapte rece indicata pe plic. Sa mixati la viteza maxima pentru 1-2 minute si gata.

3. Frisca lichida (vegetala)
Nu cred ca am vazut in supermarketuri frisca lichida care sa nu fie vegetala. Se gaseste ambalata in cutii UHT. Este asemanatoare la gust cu spuma obtinuta din praf, dar este putin mai consistenta si mai grasa decat aceasta. Asa cum am spus, este vegetala, deci nu contine lapte, smantana sau derivati.
Frisca lichida trebuie sa fie rece, din frigider, inainte de a fi batuta.

4. Frisca la spray
Este tot spuma vegetala cu gust de frisca. De fapt in tub este un lichid care se transforma in spuma cu ajutorul gazelor presurizate din interior. Spray-urile cu frisca sunt destinate ornarii mancarurilor care se servesc imediat. Aceasta spuma nu este foarte stabila si se va transforma inapoi in lichid intr-un timp foarte scurt. Tubul cu frisca trebuie tinut in frigider pentru rezultate optime.

5. Despre intaritorul de frisca

Probabil ca ati vazut sau ati folosit acele pliculete cu un praf numit intaritor de frisca.
Intaritorul asta de frisca este in cel mai bun caz amidon de porumb, care nu face altceva decat sa ingroase frisca, stabilizand-o. Desigur el poate sa contina si alte prafuri si chimicale care contribuie la pastrarea spumei de frisca pentru mai mult timp. Eu nu folosesc.

Colaborări, recenzii, articole

Soul Kitchen

600full-soul-kitchen-poster

 “Stiu atat de multe despre restaurante, incat am aflat ca nu vreau sa am unul care sa fie al meu” (Shain-bucatarul tigan din film).

Un cititor  anonim mi-a recomandat zilele trecute un film cu subiect gastronomic pe care nu il stiam. Asa ca l-am cautat si l-am gasit. Soul Kitchen se numeste si este o productie europeana (germana) din 2009 semnata de regizorul  turc Fatih Akin, care este si producatorul si scenaristul peliculei.

Un film vesel despre un emigrant grec care are un mic restaurant la periferia Hamburgului si care trece prin nenumarate situati hilare, ceva in genul filmelor lui Guy Ritchie (Unde dai si unde crapa) dar mai soft. In povestea intortochiata a filmului isi face loc din cand in cand si mancarea, ca doar personajul principal este proprieterul unui restaurant care angajaza un bucatar excentric, un fel de nazist culinar. Apoi coloana sonora a filmului o sa va poarte prin tot felul de genuri muzicale de la soul la rock, de la muzica greceasca traditonala la muzica dance.

Asa ca am petrecut o ora si jumatate incantatoare, in aceasta dimineata. Va recomand filmul si ii multumesc cititorului anonim pentru ca mi l-a adus in atentie.

soul-kitchen-911013l

Aperitive

Crema de brocoli

crema de brocoli
…sau daca vreti crema de broccoli cu doi c. Broccoli are o reputatie cam proasta, si asta din cauza filmelor americane. El nu difera la gust, foarte mult de conopida noastra. Am avut unul mai necajit prin frigider. Am vrut sa-l fac gratinat dar n-am avut timp si s-a cam ofilit. Asa ca l-am fiert si am facut o crema, foarte buna de altfel. Mi-ar fi fost mila sa-l arunc numai pentru ca arata mai obosit.

Reteta crema de brocoli

Ingrediente:
500 g broccoli
200 g iaurt sau smantana grasa
2 catei de usturoi
sare dupa gust
piper dupa gust
o lingurita de zeama de lamaie

Broccoli se curata de frunze si coditele prea groase si se desface buchetele. Se pune la fiert in apa cu putina sare, la foc mic. Se lasa la fiert aproximativ 10 minute (din momentul in care incepe sa fiarba) sau pana se inmoaie. Se scurge de apa. Apoi se pasireaza cu blenderul, impreuna cu usturoiul. Se adauga iaurtul, sare si piper dupa gust si la final o lingurita de zeama de lamaie. Optional se poate adauga marar tocat marunt.

Se serveste ca aperitiv sau gustare, pe paine prajita.

Pofta buna!

 legume coapte,brocoli,broccoli,conopida,ciuperci,smantana,sos de smantana

  CHIFTELE

crema de brocoli

Photobucket

Prăjituri

Fursecuri cu unt de arahide

fursecuri cu unt de arahide
Duminica…frig,…relaxare…fursecuri…cald…lapte..tv!!!!

Reteta fursecuri cu unt de arahide

Ingrediente

2 oua
250 g unt
4 lingurite pline cu unt de arahide
125 g zahar tos
125 g zahar brun
350 g faina
jumatate de lingurita rasa praf de copt
jumatate de lingurita rasa bicarbonat de sodiu alimentar
100 g migdale fulgi (optional)
putina zeama de lamaie

Praful de copt si bicarbonatul, le-am stins cu putina zeama de lamaie. Am amestecat ingredientele de mai sus pana am obtinut o compozitie vascoasa si lipicioasa. Am pus hartie de copt intr-o tava.  Intre timp am preincalzit cuptorul. Am pus in tava floricele de aluat de marimea unei monede de 50 de bani, cu posh-ul. am presarat deasupra putin zahar brun si cativa fulgi de migdale. Atentie, lasati distanta intre prajituri, pentru ca vor creste si se vor extinde. Le-am dat la cuptor la foc mediu pentru aproximativ 3-4 minute. Marginea lor devine usor aurie cand sunt gata. Fursecurile nu trebuie coapte pana se intaresc. Ele trebuie sa fie inca moi cand le scoateti din cuptor. Dupa ce se racesc vor deveni crocante si se vor topi in gura ca niste biscuiti.

Pofta buna!

fursecuri cu unt de arahide fursecuri cu unt de arahide

Carne de porc

Tocanita de porc

Vreme ciudata luna asta pe la noi. Nu-s sigur daca vine vara sau toamna. La ce temperaturi sunt noaptea, incep sa am dubii. Atunci cand in casa e frig cel mai bun lucru pe care poti sa il faci este sa bucataresti la greu. La cuptor. Dar si deasupra. Nu exagerati cu fierturile pentru ca aburul produce numai umezeala.
O tocanita scurta, de porc,  fiarta la foc mic, pentru vreo 2 ore sub capac, a fost alegerea mea pentru astazi.

 

 

Ingrediente

800 g pulpa de porc degresata
o legatura mare de ceapa verde
2-3 linguri ulei de masline
5 lingurite rase boia dulce
1/2 lingurita rasa chimen macinat
sare, piper dupa gust
100 ml bulion de rosii
1 cana de apa (sau chiar doua daca este nevoie)

Nu am prajit nimic. Am pus uleiul, carnea si ceapa, impreuna intr-o oala.

Am pus peste toate astea,o cana de apa, boia, chimen macinat sare, pieper  si bulionul,. Nu va sfatuiesc sa adaugati multa sare de la inceput pentru ca tocanita va scadea si va deveni foarte sarata. Mai bine mai adaugati la sfarsit. Am lasat sa fiarba totul la foc mic pana cand lichidul a scazut. Am mai adaugat din cand in cand cate putin apa pana cand carnea a devenit foarte moale. Am lasat-o la fiert, asa cum v-am spus mai sus, doua ore, la foc mic.

!Sfat! pentru astefel de tocanite care se fierb muult si bine, este indicat sa folositi o oala de buna calitate, cu fund dublu si eventual sa mai adaugati sub ea si o chestie din aia de fier, cu gaurele care se pune peste flacara de la aragaz, sa mai imblanzeasca focul. Si musai amestecati din cand in cand.

Pofta buna!

tocanita scurta

Colaborări, recenzii, articole, Garnituri

Mancare de dovlecel cu Fresh Express de la Moulinex

Photobucket
Anul asta, iepurasul mi-a adus un cadou surpriza de la Moulinex. L-am primit chiar in Vinerea Mare, prin curier. Un Moulinex Fresh Express, ambalat frumos, cu fundita rosie. Le multumesc noilor mei prieteni de la Moulinex. Desigur am sa va povestesc si voua despre cea mai nou electrocasnic al lor. Pentru ca am fost plecati din oras, l-am testat abia astazi. Cu o mancare de dovlecei.

Reteta Mancare de dovlecel

Ingrediente:
3 dovlecei
1 morcov
1 ceapa mica
200 ml lapte
3-4 linguri smantana
1 legatura de marar
1 lingura de faina
1 lingura de otet de mere (sau dupa gust)
sare si piper dupa gust
1 lingura de ulei de masline

Nu este nevoie sa curatam dovleceii de coaja. Ii spalam foarte bine si ii dam prin razatoarea mare. In cazul acesta , eu l-am trecut prin Fresh Express. A durat vreo 5 secunde. Cu ceapa am facut la fel. Pentru morcov, am folosit razatoarea fina. Nici asta n-a dutrat mai mult de 3 secunde.

Le-am pus pe toate la calit in putin ulei de masline. De fapt, mai mult s-au fiert in suc propriu. Am asezonat cu sare si piper. Le-am lasat la foc mic vreo 10 minute pana s-au inmuiat toate cele. In principiu, doar ceapa si morcovul, pentru ca la dovlecel nu mai avea ce sa se inmoaie.

Separat intr-o cana am omogenizat faina cu putin lapte. Am adaugat in mancare laptele, smantana si  amestecul cu faina. Am mai lasat sa fiarba putin (vreo 2-3 minute), timp in care am amestecat. La final am adaugat mararul tocat marunt si otet dupa gust.

Pofta buna!

Photobucket
Photobucket

Photobucket

Photobucket