Pancakes cu ananas – rețeta video

O rețetă  perfectă pentru a-i răsfăța pe cei dragi

pancakes1

Duminica dimineața când toată lumea doarme este cel mai prielnic moment pentru a pregăti această minunată și delicioasă rețetă. Este foarte simplă și nu vei face mare dezordine în bucătărie, iar dragii tăi se vor trezi cu zâmbetul pe buze iar parfumul de ananas dulce caramelizat și învelit în pancake pufos îi va aduce pe toți în jurul mesei.

Eu zic că merită o încercare! Cu siguranță vei fi răsplătit cu răsfăț pe măsură!

REȚETA VIDEO DE PANCAKES CU ANANAS

Ingrediente

  • 1 conservă de ananas inele în suc propriu Dole
  • 250 g făină
  • 2 ouă
  • 1 plic zahăr vanilat
  • 3 linguri de zahăr
  • 250 ml lapte
  • 1 plic praf de copt
  • Miere sau sirop de arțar
  • Fructe tropicale din compot pentru decor (opțional)

Cum se fac Pancakes cu ananas

  1. Într- un vas încăpător amestecăm făina cu zahărul, praful de copt și zahărul vanilat, apoi adăugăm ouăle și laptele. Mixăm 2 minute până obținem o pastă omogenă.
  2. Desfacem o conservă de inele de ananas Dole și strecurăm fructele de suc. Pe acesta din urmă îl putem păstra în frigider și folosi apoi în smoothie-uri sau alte băuturi, sau pentru a însiropa prăjituri. Este delicios și nu conține zahăr.
  3. Într- o tigaie antiaderentă încinsă punem pe foc mediu câte un inel de ananas, câte jumătate de minut pe fiecare parte. El se va carameliza și se va rumeni. Nu este nevoie de ulei, dar nu este interzis să puneți foarte puțin dacă nu aveți încredere în tigaie.
  4. Adăugați fix în mijlocul inelului un polonic din compoziția pentru pancakes. Așteptați ca deasupra să apară mici bule de aer, apoi întoarceți! Mai lăsați jumătate de minut, poate chiar ceva mai mult pentru ca aluatul să se coacă bine și în interior.
  5. Repetați procedeul până când se termină aluatul de pancakes.
  6. Serviți clătitele cu ananas cât sunt calde, cu miere sau sirop de arțar.

Poftă bună!

pancakes7

Spune-ne parerea ta