Prajiturele pufoase cu lămâie

prajiura cu lamaie1



Prăjiturelele pufoase cu gust intens de lămâie sunt foarte ușor de preparat și sunt super-delicioase alături de ceai, cafea sau lapte. Sunt bune și de pus în pachețelele de școală sau chiar pe o masă festivă. 

Ingrediente

  • 210 g făină
  • 110 g zahăr
  • 2 ouă
  • 125 g un  la temperatura camerei
  • 80 ml lapte rece
  • 40 ml zeamă de lămâie
  • 2 lingurițe rase praf de copt
  • 1 plic zahăr vanilat
  • coaja rasă de la 1-2 lămâi

Cum se fac prăjiturelele pufoase cu lămâie

  1. Încălzim cuptorul la 170 grade Celsius.
  2. Într-un vas amestecăm toate ingredientele solide: faina , zahăr, zahăr vanilat, praf de copt.
  3. Într-un altul mixăm ouăle  cu untul, laptele, zeama de lămâie, coaja de lămâie .
    Spălați bine lămâile cu apă caldă, pentru a îndepărta eventuala ceară de pe coajă, apoi uscați-le cu un șervet de hârtie. Înainte să le stoarceți, răzuiți coaja. Nu răzuiți și partea albă de sub coajă, ci doar cea galbenă.
  4. Combinăm compoziția uscată cu cea umedă și mixăm până când obținem o pastă omogenă.
  5. Umplem formele de silicon doar pe trei sferturi. Nu este nevoie să le ungeți cu nimic și nici să folosiți hârtie de copt.
  6. Dăm la cuptor pentru aproximativ 30 de minute sau până când devin puțin aurii. Pentru siguranță se poate face testul scobitorii.

Serviți cu zahăr pudră. Poftă bună!

Dacă cumva nu vă place lămâia, o puteți înlocui cu portocală, sau puteți elimina cu totul gustul de citrice, înlocuind zeama de lămâie cu lapte și renunțând la coaja rasă din compoziție.

prajiura cu lamaie2

Spune-ne parerea ta