Pulled chicken la gratar

pulled chicken7


Dupa ce am facut Pulled Pork, nu se putea sa nu incerc sa fac si Pulled Chicken, o varianta putin mai light a aceleasi retete, evident cu pui, asa cum ii si spune numele. In traducere libera ii vom spune „pui sfasiat“ . Este vorba despre coacerea unui pui intreg, pe grill,  la temperatura mica, pentru o perioada lunga de timp, pana cand carnea devine atat de moale frageda, incat se desprinde aproape singura de pe os. Sigur ca puiul nu se fragezeste el asa, singur ci are nevoie si de putin ajutor care de data asta vine sub forma unei marinade delicioase cu John Crabbie`s Ginger Beer.

Ingrediente

  • 1 pui intreg 2 kg
  • 50 ml John Crabbie`s Ginger Beer
  • 2 linguri de mustar
  • 3 linguri ulei de masline
  • 1 lingurita pasta de ardei iute
  • 1/2 lingurita oregano
  • 1 lingurita menta uscata
  • 2 linguri sos de soia
  • 2 lingurite usturoi praf
  • 4 lingurite sare
  • 1 lingurita de piper macinat
  • 2 linguri otet balsamic
  • 50 ml sirop de artar
  • ardei copti si sos BBQ pentru servire

Combustibil si ustensile

  • gratar cu capac
  • termometru pentru carne
  • carbune cu timp mare de ardere
  • chipsuir de afumare hickory

Cum se face Pulled Chicken la gratar

  1. Incepem cu pregatirea puiului intreg, care se face de preferinta cu o seara inainte. Se prepara o marinada din ingredientele din lista de mai sus. Se unge bine puiul si se pune la frigider intr-un recipient inchis sau o punga cu fermoar. Se pastreaza pana a doua zi dar inainte de a-l aseza pe gratar se aduce la temperatura mediului inconjurator. Deci este bine sa il scoatem din frigider cu cel putin 1 ora inainte.
  2. Pregatim jarul in gratar. Eu am folosit carbune de Argentina, dar puteti folosi si brichete care sunt compacte si ard mai greu. Jarul este perfect atunci cand este acoperit de o pelicula de cenusa gri. Asezam jarul doar intr-o parte a gratarului.
  3. Asezam puiul  pe gratar, in partea in care nu avem carbune, deci vom gati indirect. Nu miscam puiul de pe gratar.
  4. Pentru acesta reteta, temperaturile sunt foarte importante. Va trebui sa obtinem sub capacul gratarului  intre 110-140 de grade Celsius si sa pastram acesta temperatura pe tot parcursul procesului de gatire. Langa pui vom pune o tava mic metalica cu putin  John Crabbie`s Ginger Beer, pentru mentine un mediu umed.
  5. Vom alimenta gratarul cu cate o bucata de carbune, cand vedem ca temperatura va incepe sa scada. Pe toata durata de 5 ore, eu am folosit aproximativ 700 g  carbuni de argentina. Veti folosi cu siguranta mai mult din carbuni de calitate inferioara. Este insa foarte important sa puteti controla temperatura si sa deschideti capacul cat mai rar, si pentru cat mai putin timp posibil.
  6. Dupa primele 2 ore, adaugam cipsurile pentru afumare inmuiate in prealabil in apa. Nu vom afuma in exces, pentru ca puiul nostru sa nu primeasca un gust amar.
  7. Tot acum, puteti verifica temperatura in mijlocul carnii, in pulpa, pana la os. La final va trebui sa avem acolo 90 de grade Celsius.
  8.  Culoarea inchisa a puiului, se datoreaza afumarii si nu pentru ca este ars.
  9.  Cu ajutorul a doua furculite (sau gheare speciale) vom sfasia carnea (vedeti video de mai jos), apoi o vom stropi cu sos BBQ. O servim in interiorul unei chifle cu tot ce ne pofteste inima pe deasupra. Carnea se poate sfasia doar daca este calda. Ce ramane pentru a doua zi se poate reincalzi in gratar sau cuptor, stropita cu putina bere de ghimbir.

Pofta buna!

pulled chicken`

pulled chicken2




pulled chicken3

pulled chicken4

pulled chicken5

pulled chicken6

Spune-ne parerea ta