Gomboti cu prune – galuste cu prune

gomboti cu prune,galuste cu prune,gomboti cu caise,fructe in gomboti,pesmet,prune

Astazi am facut pentru prima data anul acesta, gomboti cu prune. Li se mai spune si galuste cu prune, dar prin partile noastre, prin Arad, doar de „gomboti” am auzit. Prima data cand am facut gombotii, m-am enervat pentru ca aluatul se tot lipea. A doua oara  am pus mana pe telefon si am sunat-o pe bunica (stiti voi, bunica cu prajitura cu gem de caise si nuca). De atunci mi-au iesit intotdeauna ca la carte (zic eu). Sigur ca nu am scapat de explicatul intregii retete, dar cel putin am aflat  ce si  cum trebuie sa fac sa nu se mai lipeasca aluatul. Noroc cu abonamentele de telefonie cu minute incluse, ca altfel…. Am mai aflat o chestie interesanta pe care nu o stiam: dupa ce se fierb, gombotii se spala in apa rece ca sa nu ramana lipiciosi.

Ingrediente:
1 kg cartofi
2-3 oua
faina cat cuprinde
prune
putina sare
apa pentru fiert
pesmet
putin ulei sau unt

Curatam cartofii si ii punem la fiert, ca pentru purée. Unii prefera sa ii fiarba in coaja, dar  merge mai repede asa.

Apoi,  pregatim pesmetul. Eu prefer sa il fac in casa, dar puteti sa folositi din cel cumparat. Nu avem mult de lucuru cu el, trebuie doar sa il prajim  in putin ulei sau unt. Nu foarte tare, sa se arda, ci doar cateva minute. Trebuie amestecat tot timpul.

Trecem la prune. Prunele trebuie sa fie mici si nu foarte moi, dar coapte. Eu prefer sa le las intregi, cu tot cu sambure. Imi plac cele care sunt putin acrisoare. Le spalam bine cu apa rece.

Punem la fiert apa cu putina sare.

Cartofii fierti si raciti se zdrobesc bine cu o furculita sau cu telul pentru purée. Nu trebuie sa fie chiar o pasta perfecta. Adaugam ouale si jumatate de lingurita de sare si amestecam bine. Apoi adaugam faina treptat, pana obtinem un aluat elastic, usor de modelat care nu se mai lipeste de maini.
Din cauza cartofilor, aluatul se va inmuia din nou, dar este bine sa nu mai adaugam faina decat in momentul in care il lucram. Daca aluatul devine prea tare, si gombotii vor fi tari.

Eu am impartit aluatul in trei, ca sa nu mai patesc ca si prima data cand am intins toata bucata si mi s-a lipit de planseta de lucru. Este foarte important sa lucram tot timpul cu mainile pudrate cu faina. De asemenea si planseta si ustensilele de lucru trebuie bine pudrate cu faina.

Am intins prima bucata de aluat, intr-o patura de vre-o jumatate de centimentru grosime. Am taiat-o in bucati. Vedeti voi cat de mari- cam cat sa poata cuprinde prunele.

Am pus in mijlocul fiecarei bucati o pruna. Am impaturat aluatul in jurul prunelor si le-am rotit in palme ca pe niste bulgari de zapada. In tot acest timp am folosit faina, pentru ca aluatul sa nu mi se lipeasca de degete. Am pus gombotii astfel formati pe planseta de lucru pudrata cu faina. Am repetat operatiunea pana am facut toti gombotii.

Intre timp, apa a inceput sa clocoteasca. Am pus gombotii in apa si i-am lasat sa fiarba incet vre-o 15 minute. In mod normal era suficient sa fiarba vre-o 10 minute, dar cum mi-au iesit niste gomboti gigantici (nu am gasit prune mai mici) a trebuit sa-i las mai mult.

Am urmat sfatul buncii si i-am scos din apa in care fierbeau direct intr-o alta oala, cu apa rece. De acolo i-am scos pe fiecare cu o lingura, si i-am tavalit prin pesmet.

I-am servit cu zahar!

Pofta buna!

gomboti cu prune,galuste cu prune,gomboti cu caise,fructe in gomboti,pesmet,prune

gomboti cu prune,galuste cu prune,gomboti cu caise,fructe in gomboti,pesmet,prune

gomboti cu prune,galuste cu prune,gomboti cu caise,fructe in gomboti,pesmet,prune

 

63 Comments

  1. uai ce bine arata….nu-s fan de asa ceva, dar pe ai tai cred ca i-as manca:P

  2. bucatarmaniac

    Dya, multumesc :)))!

  3. Am sa incerc si eu odata reteta asta de la tine. Mie imi este cam teama de retetele cu "faina cat cuprinde"…:-))). Daca imi ies te anunt. Ale tale arata de nota 11. O seara buna!

  4. yuuuuuiiii ce pofta mi-ai facut 🙂 cu acesti gomboti.Tare faini arata.Nu am facut inca anul asta asa ca am sa ma apuc si io sa fac ca tare-mi plac.Mersii.

  5. bucatarmaniac

    Naina, sa nu-ti fie teama de retele cu faina cat cuprinde. Cand vezi asta intr-o reteta (cel putin la mine pe blog), inseamna ca iti va iesi chiar daca pui putin mai multa sau mai putina faina. Si de aceea am pus pozele cu aluatul (chiar daca nu au iesit grozav) ca sa se vada cam cum ar trebui sa arate. Multumesc mult si spor la gomboti. Sa-mi spui si mie cum ti-au iesit.

  6. bucatarmaniac

    Mirela, multumesc tare mult! Spor la gomboti si pofta buna! :))

  7. Multam fain.

  8. Multumesc de incurajare….O zi buna iti doresc!

  9. Acum ma duc sa caut prune! Am un chef nebun de galuste, iar ale tale arata exceptional! Si multumesc de sfatul cu apa rece din final. Tine-mi pumnii sa-mi iasa si mie aluatul. Doar ca eu am sa le scot samburii si am sa le pun o bucatica de zahar in loc. Am fugit la cumparaturi! Salutari dintr-o Moscova incinsa la 39 de grade!

  10. Liana Morar

    Ce-mi mai plac si mie gombotii!!!
    Arata minunat ai tai.
    Am facut si eu dupa reteta mamei, obtinuta la fel prin telefon si am ajuns la conculzia ca nu-i mare scofala ca sa iasa. Eu am pus zaharul peste pesmet in tigaie, dar in rest la fel.
    Din cate am inteles de la niste prieteni unguri, denumirea de gomboti vine din maghiara, dar nici eu nu le pot spune gombotilor galuste ca ma duce cu gandul la supa:).
    Esti foarte talentat si la fotografiat, nu numai la gatit. Felicitari sincere.
    Liana, Frankfurt am Main

  11. Eu mai fac o ghidusie :P. Dupa ce am prajit pesmetul cand tigaia e inca incinsa pun zahar peste. Si numai bine zaharul se caramelizeaza putin putin de tot cat sa dea aroma. Si apoi adaugam si putina scortisoara, ca doar e delicioasa 🙂

  12. bucatarmaniac

    Andreea, iti tin pumnii. Multumesc si spor la gomboti! :)))

  13. bucatarmaniac

    Liana, multumesc mult:)))

  14. bucatarmaniac

    Claudia, smecheria cu scortisoara o stiu, dar cea cu zaharul trebuie s-o incerc! Multumesc! :))

  15. bucatarmaniac

    Mihaela, suna foarte bine si reteta ta! :))) Multumim! 🙂

  16. Sa ma bag si eu. Rumenesc pesmetul fara ulei/unt, amestec tot timpul sa nu se arda. Dupa ce s-a racit, pun zahar si scortisoara. Eu nu pun asa de multa faina incat sa pot intinde o foaie, mi se pare f. multa, ci cu mainile infainate modelez mingiutele. Stiu ca sunt gata fierte cand se ridica la suprafata.Pot sa duc la scoala cel mai sofisticat tort, dar cum se bat colegii mei pe galuste din astea…, sunt bune tare.

    • Mihaela incearca sa-ti ungi mainile cu ulei cand modelezi gombotii ,iti va fi mult mai usor iar cantitatea de faina sa o faci juma-juma cu gris . Gombotii vor fi mult mai pufosi .

  17. Galuste cu prune! Ce imi lipsesc! Prunele aici (in Denver, Colorado) sunt altfel- prea mari, nu la fel de dulci! Tre sa o pun pe mama sa incerce sa le faca!

  18. bucatarmaniac

    Andra, se pot facce si cu alte fructe, nu numai cu prune. Iar daca sunt mari, poti sa pui jumatate de pruna si zahar.

  19. bucatarmaniac

    Anonim, multumesc, foarte buna ideea!

  20. eu pus in aluat si 2-3 linguri de gris, face aluatul putin mai pufos

  21. bucatarmaniac

    Cookie, multumesc :)))

  22. vai ce tare, ai aparut pe tastespotting.com cu reteta asta: http://www.tastespotting.com/browse/3. grats!

  23. bucatarmaniac

    Linn, thank you so much! :)))

  24. bucatarmaniac

    Truedelights, :)))!

  25. I'm a dumpling queen and addict and I make dumplings at least once a week. I've never tried making anything like this but I definitely will after reading your post! Great idea with plums.

  26. mmmm! Ce pofta mi-ai facut! Soacra mea gateste asa ceva…abia astept sa ajung la tara! :))

  27. Ultima oarå cind am mincat asa ceva a fost in Brasov la o rudå distantå a bunicii mei, acum 28 de ani. Majoritatatea retetelor care le ai imi aduc aminte de Romania. Un singur lucru nu pot gåsi, sherbet. Se mai gåseste la voi ?

  28. Aseara am pus in aplicatie reteta ta. Prima reteta onesta :))de pe www de altfel in ceea ce priveste cantitatea de faina. Asa cum zici "cat cuprinde". Mi-a iesit un aluat super, si daca tot am avut succes cu el, am zis sa-ti urmez reteta in tocmai, inclusiv cu "scaldatul" in apa rece. Am totusi o intrebare: care-i rolul apei reci? Produsul final a fost divin. Prima data ca iasa asa cum le vreau. Si fiindca imi ramasese aluat, am dat o fuga in gradina dupa niste piersici si l-am umplut cu jumatati din ele presarate cu putin zahar vanilat. La cat mai multe retete!

  29. bucatarmaniac

    Frosken, am vazut prin magazine, dar nu m-a tentat sa cumpar. Arata prea…. de plastic.

  30. bucatarmaniac

    laura, ma bucur ca ti-au palcut. Multumesc mult. daca le scalzi in apa rece, nu raman lipicioase, dupa aceea.

  31. bucatarmaniac

    Alexandra, cu asa modificari, numai bun poate sa iasa. :)))

  32. Ma pregatesc sa-i pun la fiert! Insa am facut niste modificari, in primul rand am taiat prunele pentru ca ieseau cat mingiile de tenis! :-)))) Am adaugat zahar in tigaia fierbinte in care am calit pesmetul si am pus putina vanilie in aluat.
    Abia astept sa vad cum vor iesi!!!

  33. Am tinut sa-ti spun ca le-am si congelat, iar cand le-am scos si incalzit in microwave tot asa de bune sunt. Ramane reteta favorita de galuste. Multumesc!

  34. bucatarmaniac

    Serendy, multumesc mult! :))

  35. bucatarmaniac

    LAura, multumesc mult pentru ideea cu congelatul! :)) Ma bucur mult ca ti-au placut!

  36. eu am iam facut simbata trecuta…a fost mult de lucru la ei, dar au iesti foarte buni, si sau mincat imediat toti, nu am mai facut de mult timp si mi-am adus aminte din copilarie cand facea mama si bunica….foarte gustos

  37. bucatarmaniac

    Anonim, ma bucur ca ti-au placut ! :)))

  38. Arata fff bine, dar o intrebare am: tu banuiesc ca ai folosit faina alba de grau, dar banuiesc ca se poate folosi orice tip de faina nu? Secara, de grau integrala, de ovaz?

  39. foarte buni gomboti eu sant din bihor comuna borod da ai fac de moarte

  40. Mama scoatea simburele de la pruna si-l inlocuia cu un cub de zahar (sau jumatate, dupa dimensiunea prunei).Num-num !

  41. Nu am mai facut gomboti de cativa ani, dar mi-a venit pofta si am cautat pe net reteta, pt ca nu o mai stiam exact, dar stiu sigur ca mama, dupa ce fierbea gombotii ii prajea in ulei si apoi ii dadea prin pesmetul amestecat in prealabil cu zahar si putina cacao. PUTETI INCERCA E FF BUN SI ASA

  42. Hi there,

    I'd like to introduce to you a new website http://www.foodepix.com that we have
    just recently launched. Foodepix is a photo gallery of delicious and mouth
    watering food.

    We've seen your blog and we love your pictures and recipes. We would love
    to invite you to register with foodepix.com and upload your pictures.

    Hope to see you there. 🙂

    Thanks.

    • Noua ne plac la nebunie.Eu adaog in aluat 1 lingura de gris.Prunele le despic doar cit sa scot samburele si i-l inlocuiesc cu un cubulet de zahar.Pesmetul i-l prajesc usor in unt si adaog putin zahar maro si un pic de praf de scortisoara- pregatesc in timp ce gombotii se fierb. Cind se ridica la suprafata, le mai las 1-2 minute si le scot direct in tigaia cu pesmetul. Incercati! Garantez succes!

  43. Delicious Flavours

    Seamana mult cu reteta mea (mai bine zis al mamei :P), ca doar suntem din zona 😀 doar ca eu folosesc doar galbenusurile. Mi-ai facut pofta, abea astept sa apara prunele.
    O zi faina!

  44. Madalina Zamfirache

    O sa visez la noapte gomboti!
    Arata senzational, mi-am adus aminte de copilarie cu ocazia asta, de cand nu mai este mama printre noi nu am mai mancat.

  45. aseara am facut gombotii cu prune. mi-au iesit perfecti. eu am facut aluatul mai moale pt ca ei oricum se intaresc pe urma. daca nu era pontul cu faina peste tot cand lucrezi cu ei….nu ma descurcam. am mai incercat o data o alta reteta si a fost un dezastru. multumim pt retete si pt toate sfaturile.

  46. Puneti deasupra si nuca macinata…

  47. Arta super, dar mami pune zahar peste pesmetul prajit si racit ! Astfel sunt mult mai deliciosi si nu e nevoie sa ii servesti cu zahar, caci pemetul contine si zahar!Deasemenea mami scoate samburele din prune si pune o lingurita de zahar!Iar in functie de preferitele voastre coca poate fi mai subtire, astfel incat sa simti gustul prunelor! deasmenea cu restul compozitiei mami o ruleaza , o taie in bucatele mici pe care le firbe asemeni gomgotilor si mai apoi le servim cu pesmet cu zahar si gem! De altfel compozitia pentru comboti e asemanatoare cu cea a intalienilor gnocchi si se poate servi chiar si ca fel principal cu un sos de rosii!
    Multumesc mult pentru retetele tale!

  48. In loc de faina incercati putin ulei pe maini in momentul in care lucrati compozitia!

  49. incercati sa puneti in compozitie o parte faina si o parete gris, ies mai pufoase, dar se lucreaza mai greu.

  50. la tara, bunica facea galuatele si fara umplutura, fierte si tavalite prin pesmet, zahar si scortisoara erau super.

  51. Si mama face la fel, cu exceptia ca ea foloseste jumatati de pruna in care pune o lingurita de zahar amestecata cu scortisoara. O alta diferenta pt cei carora le place mai dulce, dupa ce pesmetul s-a prajit, trageti-l de pe foc si puneti in el zahar. Din cauza pesmetului fierbinte,zaharul se va topi, sau cel putin nu-l veti simti intre dinti.

  52. N-are legatura cu reteta(nu mai zic de poze-de fiecare data mi se face pofta de ceva cand intru pe site),dar m-am gandit la tine cand am vazut asta : http://www.modernism.ro/2013/07/25/dripping-blood-cutting-board/
    Spor in toate!

    M

  53. Acum sunt pregatita sa fac gambotii! Am prune mai mari , drept pentru care le injumatatesc si pun in ele scortisoara cu zahar(asa cum facea bunica mea)Aluatul stiu sa-l bac, asa ca sper sa imi iasa foarte bine gombotii. Am o pofta nebuna, nu am mai mancat asa ceva de mai multi ani
    BETA

  54. Daca nu vreti dulce, incercati acelasi aluat in care puneti sunca/salam picant/cabanos (ce aveti prin frigider) taiat cuburi micute, ceapa calita, patrunjel, sare, piper…facute gomboti mai micuti si serviti cu salata sau cu supa fierbinte. Simona

  55. Eu fac cu caise in loc de prune….perfect! Simona

  56. Azi imi incerc si eu norocul (din nou). Am mai incercat de vreo doua ori si mi-au iesit ca plotogul. Mama mi-a zis ca secretul e sa lucrezi cu cartofii fierbinti. Sper sa-mi reuseasca de data asta!

  57. Azi fac si eu gomboti 🙂 N-am mai facut anul asta, insa in principiu la fel ii fac si eu, cu cartofi, doar ca eu fierb cartofii in coaja, dupa ii curat si ii dau prin razatoarea aia mare. Mama in schimb prefera sa-i faca cu gris.

  58. Sunt patru ani de cand tot fac reteta ta. Am facut vreo 50 azi, o parte i-am congelat pentru ca nu prea gasesc prune bistritene pe aici, si cand sunt cumpar cantitati mari. La fel de grozava de fiecare data.

  59. Eu stiu ca se numesc Knedli, asa am mostenit numele de la bunica mea. Abia anii astia am auzit de denumirea de gomboti sau galuste cu prune.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*